„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Turism cu burta la gură

de

Nu mai știu cine mi-a spus că dacă naști într-o altă țară, bebelușul primește automat cetățenia acelei țări. Ce te faci dacă îl naști în avion? Al cui este? Cine îl revendică drept cetățean?

Din păcate, nu am avut șansa de a avea mai mulți copii așa cum mi-am făcut planul în comunism, pe când credeam că mama-eroină e mai tare decât nevasta-balerină. Din fericire, Dumnezeu mi-a dat șansa unei nașteri și a unei copile minunate. Am compensat însă numărul de odrasle personale prin a fi o nașă bogată și eficientă. Am șase fini din trei botezuri pentru că m-am antrenat. Am început cu triplete, apoi gemeni și, cel mai recent, un băiețel. Nu consider lista închisă, am toată viața înainte și rolul de nașă îmi vine mănușă.

Dar să revin la ce povesteam, adică la avion și la turismul cu burta la gură. Pentru că uneori, chiar și cei mai inteligenți si socotiți oameni (Plecați, mă, de la geamuri! Nu vedeți că se filmează!) o mai dau în bară și se hazardează să o ia pe arătură către țările calde precum păsările călătoare când se prind că se schimbă vremea pe la noi și trebuie să se întoarcă la cuibușorul lor din diasporă. În cazul nostru vremea era bine mersi foarte caldă pentru că era august, dar avea bărbată-miu un dor de ducă la turci, ca să se ozoneze pe plajele din Antalya precum păsăretul mai sus amintit când își caută cuibul de peste granițe. Așa că, fără să se streseze de burta mea de gestantă în șapte luni și jumătate, m-a poftit în avion și, de acolo, drept în Lara la 40 de grade la umbră, că tot nu puteam să respir de burtă, deci nu mai conta că mă şi sufocam de la căldură. Nu zic că nu a fost bine, că nu am făcut plajă sau că nu mi-a plăcut în bazar, dar spun că dacă mă forțam un pic aveam șanse mari să nasc modern, adică sub apă, deci în mare.

Săptămâna de vilegiatură a trecut destul de repede. Totul a fost bine și sub control, până când am ajuns la momentul îmbarcării în avion. Burta mai avansase cu o săptămână, adică din balon umplut cu heliu la refuz a avansat la jumbo cu balonașe. Toată lumea făcea check-in-ul, numai nouă ne opriseră pașapoartele. La final, după ce s-a îmbarcat și ultimul întârziat, o turcoaică mai englezită ne-a explicat că ne refuză plecarea deoarece stau să nasc și nu vor să dea prilejul la incidente de acest fel pe timpul călătoriei. Degeaba i-a explicat soțul meu că sunt bine și a promis că nasc peste o lună când e normal sorocul. Nimic. Degeaba a țipat el și în engleză și în română (explicațiile științifice pe străineză, imprecațiile neaoșe pe maternă), turcoaica nu și nu, că nu mă lasă regulamentul să mă urc în avion. Mă și vedeam trăind ca Tom Hanks în Aeroportul, abandonată în zona neutră, încercând să mă descurc cum pot cu copilul agățat de gât. Și cum mă frământam eu interior, un turcalete mai avansat în grad mi-a recomandat să merg la medicul aeroportului pentru o opinie serioasă. Altă dandana! În sfârșit, ne-am supus și am mers ca la tăiere la specialistul în probleme medicale ale cetățenilor inconștienți care, prin gesturile lor, tulbură grav regulamentul aeroportului sau al aviației internaționale însăși. Acolo, o doctoriță tânără și frumoasă m-a întrebat în românește cum mă simt și dacă am contracții. Mi-a spus că mama ei era româncă și că sigur se va găsi o soluție și pentru cazul meu… și s-a găsit. Comandantul român al avionului, iritat de întârziere, când a aflat motivul amânării decolării, m-a luat pe propria răspundere ușurând astfel de grijă toată administrația turcă a aeroportului. Să-i dea Dumnezeu sănătate, că am călătorit ca o prințesă pe locurile din față, eu și tot neamul meu cu care eram în vacanță și mi-a alocat o stewardesă care, la 5-6 minute, îmi aranja fie o pernița de la mijloc, fie paharul cu apă. De masaj la tălpi nu am avut parte că nu aveam loc să întind picioarele.

Am născut la soroc cum eram programul, exact la mijlocul lunii septembrie. În decembrie, la aproape trei luni distanță de la naștere, cu copilul atârnat de gât (a se citi țâță), plecam să facem revelionul în Cipru. Da, știu, chiar și cei mai inteligenți și socotiți oameni se mai hazardează, știu că nu e cazul nostru, că noi nu ne socotim atâta și facem câte o nefăcută, așa ca să nu treacă viața pe lângă noi și să avem ce povesti cui are răbdare să ne asculte.

Și uite așa, încălecai pe șa și vă făcui capul mare cu o poveste adevărată, care era chiar comică, dacă nu era de toată disperarea. Că așa e mereu – dacă i se întâmplă altuia e mai mișto și mai palpitant decât dacă ți se întâmplă ție.

 

Foto: ION CORCODEL

 

 

 

Categorii:
VACANTA

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title