Iarnă din nou. Zăpadă, frig, sărbători, vacanță… Ce mi se întâmplă mie mereu la început de an? Că așa s-a împământenit obiceiul la noi în bătătură. Ce anume? Da! Vacanța de iarnă la schi. Nu vreau să vorbesc cu păcat, mă bucur de vacanță, dar nu mă împac cu scopul propus. De ce nu ne mulțumim doar cu odihna și poate diversitatea culturală? De ce? Uite m-am întâlnit în avion cu o prietenă din școala generală care își făcea vacanța de iarnă în Tenerife, ca omul care se gândește de două ori. În timp ce ea stă cu burta la soare și bea mojito, eu mă snopesc cu clăparii și îngheț pe pârtii și de frig și de groază.
Stresul începe de la bagaje. Ce să pui în geamantan să nu depășească 23 de kilograme, să țină de cald, să fie cool și să lase loc pentru costumele de schi, căștile de protecție, ochelarii cât parbrizul auto și mănușile speciale? Mai nimic, acesta este răspunsul sincer. Nu mai zic de faptul că atunci când fac bagaje simpaticul meu soț zice să nu iau multe că mai luăm de pe unde mergem, că doar tot oameni sunt și pe acolo și când ajungem acolo și vede prețurile i se resetează hard-discul și își uită toate argumentele. Degeaba mă buzez și mă supăr Ce, n-ai zis tu că imi iau de aici? Uite, sacoul ăla chiar mi se asortează cu clăparii și cu rujul! Nimic, frate! Simpaticul lovit de preț nu aude, nu vede, nu vorbește!
Cea mai nasoală zi la schi este prima. Dumnealui, simpaticul, cară prin aeroporturi atât schiurile cât și clăparii, că de aia nu vrea să luăm mai multe geamantane ca să fim și noi fetele elegante la masa de seară. Odată compania de zbor cu care ne-am întors acasă i-a rătăcit schiurile și noi, fetele, ne-am rugat să nu i le mai găsească, să le piardă de tot, dar ți-ai găsit! Le-au livrat la noi la ușă cu o mie de scuze câteva zile mai târziu. Am fost foarte supărate. Preferam să îl despăgubească, scăpam și de schiuri și ne împărțeam și despăgubirea între noi. În euro! Ce era așa de rău? Așadar noi, fetele, în protest permanent fiind, nu cărăm decât bagajul nostru și ne închiriem echipamentul de fiecare dată, chestie ușor de făcut deoarece oamenii de la închirieri sunt profesioniști. După ce scăpăm și de închiriere, începe circul. Sătul de cărat schiuri și clăpari, când ajunge să pună pe el tot harnașamentul (încălțatul clăparilor îl scoate din minți!) simpaticul începe să bombăne: Îl dau dracului de schi! Alt sport mai civilizat nu găsim? Gata, le arunc! Îmi trece tot cheful! Noi rânjim în barbă a aprobare, dar fiind nervos, nu îndrăznim să-i propunem abandonul chiar din prima, ne mulțumim să pomenim ceva de necesitatea unor zile de pauză, asta așa subliminal.
Anul acesta sunt mulțumită de mine. Nu știu cum s-a întâmplat, dar s-a făcut un transfer de talent (nesperat!) și s-a mutat la mine măiestria dumnealui, că doar el este sportivul familiei, nu eu. Așa am pățit și cu orientarea în spațiu, asta încă de la începutul căsătoriei, nu ca la schi după 10 ani. Tot așa, m-am trezit într-o dimineață foarte orientată în spațiu. Eu, care mă rătăceam și din dormitor în sufragerie, în bucătărie nu mai zic, eram pierdută rău, am început să mă așez în teritoriu foarte bine. Mai bine ca… nu-l mai nominalizez că se supără! Pot să mă plimb cât vreau printr-un oraș nou, că știu să mă întorc la locul unde am parcat mașina. Păi la începutul căsătoriei noastre, când am plecat în prima vacanță, m-a rugat omul să țin harta că nu avea GPS și, în loc să ajungem în Germania, am ajuns în Italia. Să nu mai pomenesc și de faptul că am reușit performanța de a încurca pârtiile așa de tare că am coborât în alt oraș. Dar acum se pare că mi s-a schimbat talentul și la schiat! Anul acesta am reușit să nu mă mai arunc din telescaun și să reduc numărul ciocnirilor stil popice în timpul coborârilor mele deloc vijelioase și doar pe variantele albastre. Ce să mai, dacă treci de prima zi, restul sunt de pauză!
FOTO: IULIA MICLEA
