Zilele acestea Bruxelles-ul plânge cu lacrimi de sânge. Este nedrept. Bruxelles-ul este fascinant prin mix-ul de națiuni si de rase de care te lovești la fiecare colț de stradă. Bruxelles-ul este locul unde oamenii planetei trăiesc împreună după toate legile nescrise ale toleranţei. Puțini dintre ei sunt belgieni de la mama lor, restul, sute de mii sunt oameni ai planetei care trăiesc frumos într-un schimb intercultural fascinant. Şi atunci te întrebi: DE CE? Unde s-a greşit?
Anul trecut, în noiembrie, așteptam pe cineva în aeroportul Zaventem, dar întârzia să apară. Nu știu cum a trecut timpul, deoarece eram captivată de spectacolul multicultural al pasagerilor care soseau din toate părțile lumii. Mă întrebam ce căutau ei în capitala ploioasă a Europei? Cine știe? Poate că erau ca și mine, aruncați de conjunctură. O statistică făcută pe genunchi ar spune totuși un adevăr greu de contestat: 80% dintre pasagerii care se foiau pe acolo erau de origine arabă. Femei îmbrobodite cu rochii austere şi şlapi în picioare cărau bagaje grele si mulţi copii după ele.
Este foarte interesant momentul de acum în istoria lumii. Europa nu mai face copii, Europa bătrână caută sânge proaspăt şi închide ochii la rezultatele uneori grave ale integrării noilor veniți. Nu știu şi nu vreau să judec dacă este rău sau bine. Mă uitam la pasagerii de origine arabă și mă gandeam la cartierele promiscue care cresc ca o ciupercă pe obrazul marilor orașe europene, dar este greşită judecata unilaterală. Mă gândesc cu respect la doctorul Raed Arafat care este sirian si la medicul meu de familie, palestinian, pentru care nu am decât cuvinte de laudă si recunoștință. Oamenii excepţionali nu sunt aleşi după culoarea pielii sau după zeii la care se închină. Oamenii excepționali se nasc în fiecare colţ al planetei şi sunt dăruiți umanitații.
Nu pot să nu mă întreb de ce Europa nu caută soluții pentru creșterea natalității. În Danemarca am fost surprinsă atunci când am văzut nenumărate cupluri tinere şi blonde în formate de cinci: doi adulți, un copilaș de vreo trei-patru anișori de mână, un bebeluș în cărucior şi altul în burtică. În Belgia, ori de câte ori m-am aflat acolo, m-a mirat numărul mare de persoane în vârstă şi foarte în vârstă de pe stradă, din magazine, din restaurante, de la volanul autoturismelor. La modul ideal, soluția este aceea de a învăța să trăim împreună. În realitate, din păcate îngustimea în gândire şi fanatismul, conduc la pericolul major al ciocnirilor brutale dintre culturi, cutume, moduri de viață. Fostele colonii secătuite de vlagă iși trimit copiii la patria mamă ca să iși ceară dreptul lor la o viață mai bună. Ei nu vin cu mâna intinsă timid ca să ceară ajutor, ei vin cu dreptul fiilor vitregi abandonați de o mamă fără suflet.
Mi se rupe inima când văd imagini cu părinți şi copilași care dorm în ploaie direct pe pământul rece şi sufăr când văd carnagiul atentatelor teroriste. Ce fac bisericile lumii? De ce nu se clădesc punți de legătură cu lumea musulmană? De ce nu se vorbește pe o singură voce ca să înţeleagă toți: Dumnezeu este unul singur! Ceilalţi sunt profeți, fie că îi cheamă Isus sau Mahomed. Religia noastră este iubirea pentru aproapele nostru.
Bruxelles plânge acum. Parisul a plâns. Madridul a plâns. Londra a plâns. New York-ul a plans. De ce ? Noi, toți oamenii planetei, suntem la fel, cu bune şi rele, cu bucurii şi tristeţi de aceea cred cu tărie că nu contează culoarea pielii sau orientarea sexuală, contează omul, aşa cum este el. În Bruxelles, nu doar europenii îşi dau mâna pentru a juca hora unei uniri dificile, dar ideală, întreaga planetă joacă dansul prieteniei pentru că toleranța este un mod de viaţă și gesturile extreme ale unor fanatici nu vor reuşi să învrăjbească omenirea. Bruxelles rămâne inima Europei, şi chiar dacă astăzi este rănită, nu va înceta să bată pentru unire şi pace în lume.
Foto: Florin Mihut
