 Delta Dunării, frumoasă cu ulițele ei de apă și casele umbrite de căciuli cu stuf, ne așteaptă mereu misterioasă, mereu alta, mereu ademenitoare. Revenim în deltă cu drag și bucurie în fiecare an. Avem gașca noastră frumoasă și nu lăsăm să treacă niciun august fără un drum la Murighiol. Nu ne sperie țânțarii, nu ne sperie distanța, noi știm ce regăsim de fiecare dată și suntem fermecați mereu.
Încet, încet, delta s-a îmbogățit cu pensiuni frumoase și confortabile, dar la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.  Are tata vorba asta și este bine să  țin cont de ea atunci când îmi fac alegerile. Când e implicată multă publicitate trebuie să caut, să găsesc și să înțeleg și partea obscură, ascunsă cu meșteșug în vorbe dulci și imagini frumos colorate. Am locuit la pensiuni fără nume scris pe panourile de pe șosea și a fost minunat. Curățenie și ospitalitate fără măsură. Mâncare bună și proaspătă, servită cu drag și la timp, plimbări nesfârșite cu barca și oameni simpli, dar cu respect față de deltă și magia ei, care s-au străduit să ne fie ghizi pricepuți. Am locuit și la pomul lăudat și deși, poate aparent era un plus la confort, minusurile ne-au lăsat un gust amar. Oricum reclama își făcea datoria de colector de turiști, așa că, odată plătită factura, Dumnezeu cu mila!
Am văzut proprietari de complexuri turistice care se străduiau să facă șederea oaspeților lor cât mai plăcută și interesantă, care își începeau primii ziua de lucru și o încheiau când se stingea și ultima lumină din resort. Oameni întreprinzători și deștepți care știau că trebuie să lase în fiecare zi un bir de suflet în tot ceea ce fac. Am văzut însă și proprietari aroganți, mulțumiți că muștele plătitoare au aterizat la ei în bătătură, proprietari care nu fac nimic să surprindă plăcut și să compenseze cumva nemulțumirea turiștilor atunci când descoperă că în cameră nu este ca în poza de promovare și mâncarea la restaurant vine după o oră și este rece.
Delta este frumoasă și ademenitoare pentru noi, turiștii de ocazie, care o căutăm pentru câteva zile de uimire și de liniște. Delta însă este aspră pentru oamenii locului, oameni izolați de ape, care trebuie să supraviețuiască doar cu agoniseala pe care o asigură pescuitul la plasă și turismul din mai până în octombrie. Copiii deltei, oameni frumoși cu părul blond, sunt arși de soare și de griji. Jumătate din an se luptă pentru fiecare zi de normalitate, trecând peste greutăți, peste furtuni și ierni grele. Ulițele de apă sunt căile de acces, iar bărcile, prietenii de nădejde.
Delta Dunării este un noroc pentru spațiul turistic al României, de aceea trebuie ocrotită și promovată. Delta Dunării este acasă pentru oameni și păsări, de aceea preocuparea trebuie să fie pentru deltă în întregul ei.
Caii sălbatici ai Letei, plaurii mișcători, nuferii albi și galbeni răspândiți  generos pe luciul apei, păsările elegante care populează delta, canalele înguste umbrite de sălcii, cerul care îmbrățisează zarea, poveștile pescărești spuse la o ciorbă de pește făcută cu apă din Dunăre, totul se topește în suflet și se așează frumos în imagini de poveste pe care nu le poți uita.
FOTO IULIA MICLEA
