Nici nu începe bine luna decembrie, că la radio se și aude Jingle Bells în sus, Jingle Bells în jos. Eu stau mult pe știri, dar nici acolo nu scap de Moș Crăciun și de renii lui. Când aud Jingle Bells–ul de la radio, mă iau capul și disperarea. Știu ce urmează: alergătură, stres, cumpărături peste cumpărături, liste de cadouri, din ce în ce mai lungi, că ne crește neamul ca progresia aritmetică, stat în trafic ore întregi, scadențe, urgențe și, în final, un card epuizat financiar și o vopsea de păr care să acopere foarte bine firele albe.
De ce stau și-l ascult pe Jingle Bells? Ghici? Pentru că nu am încotro. Stau în trafic și rumeg imprecații și alte alea. Stau cu orele ca să mă mut cinci kilometri la dreapta sau la stânga. Stau și ascult știrile, aceleași pe toate posturile, aceleași la toate orele fixe, stau și ascult toate reclamele de la radio și mă întreb cine le scrie și cui se adresează ele? După un drum prin București, sunt super informată. Știu totul despre șobolani, hemoroizi, ficat obosit, uscăciuni pe ici pe colo și alte chestii foarte tari. Știu tot și, peste toate, mai bag și un Jingle Bells.
La televizor văd multe pulovere roșii și multe fețe fericite. Nu știu de unde le scot. Nu mă refer la puloverele roșii, alea sunt peste tot. Nu știu de unde scot fețele fericite. Eu nu le văd. În parcarea unui mall unde am încercat o oră și jumătate să parchez deoarece nu mai era nimic liber, am văzut numai nervi și încrâncenare. Eu, care de obicei parchez fix în fața obiectivului unde am treabă, am ajuns să parchez la -4, strâmb și într-un colțișor. Nu zic, ceva satisfacții am avut, am reușit să dau cu spatele zece metri! Mi-am doborât orice record personal și, slavă Domnului, conduc de 15 ani zilnic. Și mai am de zis ceva! M-am întâlnit în parcarea cu pricina, bot în bot cu o vedetă locală. Nu dăm nume că n-are rost. Atâta vreau să-i zic, deși nu cred că mă citește: Alo! Doamna! Mai ușor cu photoshop-ul că nu semănați cu poza! Dacă tot ne dăm naturale, hai să și fim așa. Și dacă tot zic de fițoase, hai s-o povestesc și pe asta cu o altă vedetă locală care a crezut că, recunoscând-o, am să îi las locul de parcare, singurul în zonă, la care însă aspiram amândouă. Sorry, lady! Nu dau doi bani pe pipițe, iar un loc de parcare în perioada sărbătorilor se plătește în aur.
Așadar Jingle Bells în sus, Jingle Bells în jos, Jingle Bells pe toți creierii mei. Cardul nu mai mișcă, zice ceva despre niște fonduri insuficiente. Eu am cumpărat câte ceva, dar s-au scumpit toate ca la balamuc și am ajuns să dau pe ou cât pe un bou. La serviciu sunt în urmă cu toate, mai am nevoie de încă o lună în calendar ca să ajung la zi. Capul îmi fierbe și sistemul nervos îmi dă mereu ERORR, zicând că are placa de rețea făcută scrum.
Doamne, bine că vine ianuarie! Fără obligații, fără amabilități. Dregi busuiocul dacă mai poate fi dres, dormi noaptea, stai liniștit, resetat. După ce ai scăpat la mustață de o internare la ospiciu în luna decembrie, în ianuarie ești considerat normal. Nu am obosit tot anul cât am reușit să obosesc în decembrie. Nu m-am mai agitat așa de la Paște, iar atunci a fost parfum. Sunt sigură că am uitat multă lume de pe lista mea, sunt sigură că am făcut varză mesajele de Crăciun, sunt sigură că, dacă nu trece luna asta mai repede, clachez și ajung să urlu la lună.
Bine era copil! Luna decembrie, luna cadourilor! Mama și tata, treaba lor! Să pună în ghetuțe și de Moș Nicolae și de Moș Crăciun – pe vremea mea Gerilă. Doamne, bine era copil în decembrie! Acum, ca adult, cu traficul, cu prețurile și cu timpul ăsta comprimat, mă rog să treacă repede luna lui Jingle Bells ca să mă lase să-mi găsesc liniștea în ianuarie, fără să mi se ceară să fiu fresh ca la orice nou început!
La mulți ani fericiți! Vă doresc un an nou minunat! Nu uitați să vă odihniți în ianuarie!
FOTO- www.pixabay.com
Super :))