„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Un ochi plânge, altul râde și amândoi se uită la televizor

de

Eu am încetat să mai cred în știrile alarmiste de la televizor în urma cu trei sau patru ani când, pe un canal TV, unde ar fi trebuit să urmărim îngroziți o furtună de nisip, chiar la noi, pe o plajă românească, nu știu cum s-a făcut că, pe lângă moaca disperată a reporterului, apărea din când în când în cadru și piciorul unui imbecil care lovea nisipul, împrăștiindu-l așa ca să fie totul mai autentic și mai scarry. Am râs minute bune după aceea, am râs deși era de plâns.

Am mai văzut și anul acesta, după marea furtună din București, furtună care trebuia să fie tornadă în stil american și a fost doar o ploaie cu ceva vânt și piatră, nimic nemaiîntâlnit până acum pe la noi prin ograda marelui Bucur, reporteri penibili, care numărau trei crăci căzute în drum și șapte bălți formate în gropi mai vechi ale CNADR-ului. Când au găsit și o victimă, pentru că din păcate s-a întâmplat și un astfel de incident, atunci toate televiziunile au început să țipe ca descreieratele vestea cea mare (pentru ei!). Furtuna, care trebuia să înceapă la ora șașe, că așa avea programul făcut la circul TV, a reușit să blocheze tot traficul, să crizeze pensionarii și copiii și să facă ceva imagine pentru mai-marii orașului. A doua zi la serviciu, o colegă mă compătimea – Vai, da ce-a fost la voi aseară? Am văzut la televizor! Serios? M-am întrebat ce-o fi văzut, că la noi a plouat un pic la opt și cam atât.

Tot la televizor, dacă ai timp și ai băut din timp o vadră de apă cu lămâie, poți să urmărești povestea extraordinară a fetei fără interes pentru prea multă școală, dar cu un apetit imens pentru silicon și bărbați care-și permit să plătească tarife la nivel european. La noi, vitrina din Amsterdam s-a mutat firesc la tot felul de emisiuni pestrițe. Sensibila, care nu poate sta nici pe scaun de la atâtea rotunjimi din plastic, vine și își prezintă marfa, sub pretextul că ne povestește ceva sfâșietor din viața ei și de larg interes național. Cum și-a rupt ea tocul cui și era să facă buf! buf! în cine știe ce club fițos, cum și-a mai tăiat din nas că prea i se urcase coroaiala și cocârjalea la cap sau cât de mult suferă că nu găsește și ea dragostea adevărată cu cratiță și plozi dolofani, în curtea vreunui bărbat cât de cât înfipt bine în mediul local de business și alte combinații.

Nu vreau să uit de emisiunile sportive cu care mă astenizează și mă exasperează bărbată-meu. Nu reușesc să înțeleg de ce ziariștii sportivi nu trec și ei din când în când pe la bibliotecă. Știrea sportivă, citită obsesiv toată ziua, este prizoniera unor construcții lingvistice slăbuțe. Uite așa aflăm de 100 de ori pe zi și la știrile din dimineața următoare că echipa X a învins-o la scor de maidan pe echipa Y, că nu mai știu care altă echipă a făcut pe călăul, că un biet portar care a primit multe goluri a fost o victimă, că un club a dat nu știu ce lovitură și alt club l-au dat dispărut pe patron. Toate știrile, în special în fotbal, se învârt în jurul câtorva expresii sugestive și stereotipe inspirate din procesele verbale ale jandarmeriei. Tot de aici aflăm că X a fost imperial la un meci banal, iar regele face frecvent crize de nervi când joacă Viitorul.

Din fericire, nu prea am timp de televizor, dar, atunci când mă uit, aș vrea să pot să urmăresc mai mult decât Vocea României și Te cunosc de undeva… Imi place să fiu un om informat și conștient de vremurile pe care le trăiesc, dar mă obosește minciuna și prostia, mai ales atunci când văd că singurul Dumnezeu este ratingul.

www.pixabay.com

Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title