Nu îmi plac mamele care țipă și își bat copiii. Bătaia nu este ruptă din rai pentru că eu nu am auzit de așa ceva în cer. Ce rezolvi dacă țipi? Ce rezolvi dacă zbieri? Ce să înțeleagă îngerul ascuns în sufletul copilului tău? El nu a văzut așa ceva în rai, acolo iubirea este căpătâiul și cu iubire se așează toate.
Azi îl cerți și îl lovești, mâine te vor chema la școală ca să îți spună că bate copiii. De ce crezi că îi bate? Pentru că așa a învățat de la tine. Așa știe copilul tău să comunice. Acesta este limbajul iubirii învățat de la tine, mama lui. Azi țipi și îi lași urme de palme pe obraz, mâine te vei întreba de ce nu te iubește, că doar ai făcut totul pentru el. Tot ce ai crezut tu că este bine pentru tine și pentru el: apă, paie și bătaie.
Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. O surpriză frumoasă pe care viața o oferă sufletelor de adulți. Două liniuțe mov ne dau vestea cea mare. Nouă luni de așteptare ne dau răgazul să ne pregătim pentru marele moment. Durerea facerii este tributul pe care mama îl plătește pentru minunea ce a crescut din carnea și sângele ei.
Ții minte cât de fericită ai fost când ai aflat de sarcină? Mai știi cum sărutai cerul și pământul pentru așa veste bună? Ce s-a schimbat între timp? Este tot el, puiul de om, pe care l-ai iubit încă dinainte de a se naște. Pe care l-ai visat și l-ai așteptat. De ce țipi și de ce îl bați?
Lipit de sânul mamei, copilul nu simte primejdia lumii în care a venit. Vocea ei, mirosul ei îi sunt familiare, cu ele a crescut nouă luni ghemuit în cuibul său din pântecul mamei. Lipit de sânul mamei, copilul știe că acolo este tot universul lui, acolo este începutul. Mama este veghea și alinarea lui.
Te văd peste tot – la magazin, pe stradă, la metrou, în staÈ›ia de autobuz. Copilul plânge È™i tu în loc să te apleci È™i să-i ghiceÈ™ti supărarea, îl cerÈ›i, îl somezi să tacă. Sau mai rău. ÃŽl loveÈ™ti È™i tu ca să È™tie de ce plânge. Te văd peste tot, o mamă cu o mie de chipuri, dar acelaÈ™i cusur. AceeaÈ™i neînÈ›elegere a rolului de mamă. Nu! Bătaia copiilor nu este ruptă din rai!
Eu te-am făcut, eu te omor nu există decât în mințile strâmte, care nu se deschid către lumea largă și nu au cunoscut bucuria nesfârșită a cunoașterii. Nu! Noi nu avem dreptul de a dispune oricum de sufletul copiilor noștri. Avem însă obligația de a-i crește frumos, cu dragoste și blândețe. Noi suntem modelul lor de iubire. Noi le croim viitorul copiilor noștri. Echilibrul lor interior vine de la noi.
Meseria de părinte nu se învață nici  la școală și nici din cărțile din bibliotecă. Meseria de părinte este grea și frumoasă, ea se bazează pe iubire și răbdare. Copilul întră în viață cu mai multă îndrăzneală atunci când simte sprijinul părintesc. Și acest sprijin nu se referă la suport material, ci în primul rând la oferta de iubire, la risipa de dăruire sufletească, la vorba bună pe care o găsește acasă mereu.
Stop. OpreÈ™te-te! Nu-l mai lovi! Nu mai zbiera la el! Coboară la înălÈ›imea vârstei lui È™i încearcă să-i înÈ›elegi supărarea! Poate îl doare ceva, poate este gelos pe noul bebeluÈ™ apărut în familie, poate îi este dor de cineva drag… Apropie-te! Ascultă-i sufleÈ›elul È™i caută să-i vorbeÈ™ti pe limba lui! Te va înÈ›elege, te va asculta! Te va lua de mânuÈ›a cu toate iubirea lui È™i va cere să mergeÈ›i mai departe.
FOTO: www.pixabay.com
