Nu sunt eu inginera lui pește prăjit, deși patalamaua așa spune, dar zilnic acesta este mediul în care mă învârt. Mi-ar plăcea mie să stau toată ziua la mall printre cârpe, dar nu se poate că îmi stric feng shui-ul. A conspirat Universul să lucrez printre ingineri și, uite, așa s-a și întâmplat. Am căutat variante de scăpare, m-am învârtit în lumea financiar-bancară, dar, până la urmă, de la mapă, tot la sapă am ajuns. Măcar m-am ales și eu cu ceva bun de pe vremea când făceam personal banking și aveam dress code și target lunar. M-am ales cu simpaticul, onor bărbatul meu, care a intrat pe ușa sucursalei noastre pentru o dobândă bună și a ieșit însurat pentru toată viața. Bine, că n-a rămas el nerăzbunat! S-a gândit ‘mnealui că n-ar fi o problemă pentru mine să trec de la taioare și pantofi cu toc, la ținute adecvate unui atelier de producție (vezi jeens și tricouri unisex, uneori și salopete de lucru). S-a gândit și m-a rezolvat. M-a întors la bază, ca să zic așa.
Eu, la drept vorbind, când a fost vorba să-mi dau seama și să aleg ce fac în viața asta, habar nu am avut ce vreau, cine sunt și pe ce lume trăiesc. Toată copilăria, la țară, am fost Mihaela nepoata lui Barbu, apoi, venită la școală, am fost fata lui tata, care la ora opt seara era acasă, care nu a scurtat sarafanul niciun amărât de centimetru şi care umbla şi la 18 ani cu ţinute unisex, ca să nu fie clar dacă sunt fată sau băiat. Asta eram eu de la 7, la 27 de ani! Un fel de căpiță de fân. Când mă gândesc acum, mă mir și eu de mine. La 27 de ani, când m-am mutat singură, nu pentru că am vrut eu, ci pentru că m-au împins ai mei ca să mă mai maturizez un pic, să-mi mai crească și mie mintea, am descoperit șocată că trebuie să plătesc întreținerea la bloc. Mi s-a părut jaf la drumul mare.
Am ajuns la Politehnică pentru că tata avea două fete, eu fiind cea mai mare, iar visul visurilor lui era să aibă un băiat inginer ca el. Nu s-a putut cu băiatul, așa că, natural, am zburat eu spre TCM, neținând cont de opoziția dirigintei noastre, care era și profesoara de română și care mă vedea la Filologie, neținând cont de mine, care vroiam să ajung etnograf (că doar crescusem la țară!). Am zburat convinsă că TCM-ul este viața și calea, încurajată de tata, mândru nevoie mare că mai pică un TCM-ist în familie. De fapt, el a fost de părere – și culmea, crede și în zilele noastre acest lucru – că sunt un mare talent în inginerie, ignorând faptul că aveam rezultate bunicele pentru că eram conștiincioasă și învățam de-mi crăpau creierii, neavând însă mari chemări în ale tehnicii.
Când am terminat facultatea, a patra din anul nostru, și am vrut să mă angajez, am luat anunțurile la bani mărunți și am descoperit că aveam o mare problemă. Piața cerea ingineri, dar toți vroiau să aibă stagiul militar satisfăcut. Am renunțat să mai încerc, am ajuns în Banca Internațională a Religiilor, în baza diplomei de bacalaureat, și m-am înscris la încă o facultate ca să am și studiile pe care le cerea HR-ul pentru încadrarea pe studii superioare.
Așadar și prin urmare, după ani de marketing și bancă (BIR-ul a fost doar o etapă, am avut norocul de a lucra într-o bancă foarte mare și foarte serioasă), m-am întors la coada mea de topor, ingineria, cu care n-am nici în clin, nici în mânecă. Meseria este frumoasă, dar îți trebuie chemare și chemarea mea este tot la marketing și vânzări, calitate în care mai bat tot felul de evenimente tehnice, târguri și expoziții cu tehnologii de tot felul. La una dintre ele, m-am trezit uitată de colegii mei lângă un utilaj deștept și un interlocutor băgăcios. Cred că de aia m-au și uitat. Vorbea mult tipul și ei nu au avea chef de conversații fără rost. Eu, singura amabilă din grupul nostru, mai rupeam de la mine trei vorbe englezești ca să îi răspund. Băgăciosul tot insista. Și la voi cum este? Aveți de lucru? Dar să știi că ești frumoasă! De unde ești? România? Am auzit că așa sunteți toate în România! M-am uitat cruciș la el, mi s-a părut discuția fără legătură cu tema vizitei și i-am răspuns încrezut: Da! Suntem frumoase toate în România. Mâncăm ciorbă! Omul a rămas perplex. La el, în vestul lui, pasămite ciorba nu mai era la modă de foarte mult timp.
Cam așa cu ingineria mea și cu visul visurilor tatălui meu, care nu are băieți, dar un inginer TCM-ist cât de cât prezentabil tot a făcut!
La mulţi ani frumoşi tata! Ajung doi ingineri mecanici în familie. Am remarcat că ai pus ochii şi pe copiliţa noastră, dar să ştii că ea se face fotbalistă.
Foto credit-www.pixabay.com
